Video. Controale pentru protecția fondului piscicol

La data de 11 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol și ai Serviciului de Poliție Delta Dunării, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu inspectori ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor și subproduselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit.

Astfel, au fost desfășurate activități în județele Ialomița și Constanța, fiind verificate 15 ambarcațiuni, 3 puncte de colectare și 3 societăți de profil.

Pentru neregulile descoperite, au fost constatate 4 infracțiuni prevăzute de legislația în domeniul pescuitului și acvaculturii, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.500 de lei.

De asemenea, au fost confiscate 119 kg. de pește, 28,8 kg. de icre de pește, 9 plase pentru pescuit, o barcă, un motor și 2 rame, precizează Poliția Română.

O.G.

One thought on “Video. Controale pentru protecția fondului piscicol

Lasă un răspuns