Vreme rea la Tulcea în următoarele două zile
În intervalul 18 – 19 iunie, ora 23, sunt anunțate ploi însemnate cantitativ și furtuni cu fulgere. Se așteptă precipitații de până la 30 l/mp care vor crește debitele râurilor și pot duce la blocarea sistemelor de scurgere.
Este bine să ne asigurăm bunurile, în special mașinile care nu trebuie să se afle în raza copacilor sau în zonele joase predispuse la creșterea nivelului apelor pluviale.
Este indicat ca pe timpul furtunii să se limiteze deplasările pietonale, iar dacă acestea sunt necesare traseul parcurs nu trebuie să urmeze proximitatea clădirilor și a blocurilor pentru a evita eventuale incidente produse de căderea diferitelor obiecte.
INMH a avertizat că partea de est a țării va fi expusă unui ciclon format deasupra Mării Negre. Același ciclon a produs pagube materiale însemnate în Bulgaria.
foto: Florian Stoian, Mangalia News
Ovidiu Ghionu